Am mai spus-o de multe ori: Balcic este printre locurile mele preferate. Ajung des acolo, mai ales ca este atat de aproape de Constanta (vreo ora pana la Vama Veche plus inca putin mai mult pana la destinatie). Pe langa plaja, natura, Castel si restaurante, exista un motiv mai… sportiv care face din Balcic loc favorit pentru mine: oraselul este perfect pentru mersul cu bicicleta.
Daca nu ai antrenament, poate fi o adevarata provocare, caci relieful este ca un circuit de ciclism extrem – urci si cobori in pante foarte abrupte. Daca la coborare este de vis – prinzi viteza si ai senzatia ca zbori – la urcare ai impresia ca nu se mai termina colina. Prima data cand am urcat un astfel de deal in Balcic, m-am oprit pe la jumatate si am preferat sa cobor iarasi spre mare 🙂 Ulterior, m-am ambitionat si, cu putin antrenament, am reusit sa imi depasesc micile performante.
Balcic este considerat un oras ideal pentru pictori – peisaje superbe, munti si mare, liniste, flori… un mic paradis. Eu as propune insa ca Balcic sa fie recunoscut si drept o destinatie potrivita pentru ciclism. Chiar si vara, oraselul nu este aglomerat, deci poti sa savurezi placerea unei vacante pe bicicleta, chiar aproape de mare. Daca vei avea ambitia sa urci si sa tot urci, vei primi recompense pe masura: privelisti spectaculoase spre mare, privelisti care devin tot mai frumoase pe masura ce ajungi la nivelul maxim. Poti cobori apoi purtat de vant, pana pe faleza, sa te opresti la o terasa si sa te odihnesti alaturi de un suc fresh sau de un frappe.
Pe timp de primavara, Balcic este ideal pentru plimbarile cu bicicleta. Prin plimbari, a se citi “plimbari + sport”, caci este pachet promotional. 🙂 Nu este atat de cald, vremea este ideala pentru o astfel de activitate. Orasul nu doar ca este linistit, este aproape pustiu, caci turistii sunt extrem de rari in aceasta perioada. Daca nu va place aglomeratia, veti aprecia sigur Balcic.
Faleza este locul in care puteti pedala pe langa mare, simtind vantul cum va mareste viteza ori cum va pune la incercare puterile – in functie de ce dispozitie are. Aici este loc pentru toate rotile, de la biciclete si pana la triciclete sau trotinete, caci copiii pot pedala alaturi de parinti. Fiecare in ritmul sau – aventurieri sau familisti, cupluri sau solitari.
Primaria din Balcic pregateste pentru anul acesta un proiect cu puncte de inchiriere biciclete, deci lucrurile vor fi si mai simple. Evident insa ca adevaratii pasionati nu vor rata ocazia de a-si scoate bicicletele la plimbare, deci le vor lua la pachet de oriunde ar veni. Pe Biciclop.eu am vazut biciclete de oras, biciclete de primavara, recomandari utile pentru cei dornici de pedalat in conditii cat mai placute. Bicicletele comandate online vin la pachet, gata de a fi parteneri pentru aventuri pe langa casa ori prin locuri indepartate.
Si in anii trecuti se puteau inchiria biciclete in Balcik, de la unele hoteluri.
Da, am inchiriat si eu, de la White House de exemplu, daca nu gresesc, chiar pe faleza… pe langa complexul Marina.