Bucuria pe roti

Imi amintesc de prima mea tricicleta, stiu ca era un model clasic, asa cum se gaseau la vremea respectiva. Asta nu m-a impiedicat sa ma simt bine pedaland, cred ca am scos-o de multe ori la plimbare prin spatele blocului si in parc. Cand am mai crescut putin, am primit si un upgrade – o masina pe patru roti, stil taxi, galben cu negru… mi-a adus-o tatal meu din afara tarii, caci in Romania nu prea era varietate, asa cum este acum. S-a chinuit sa o care pe tren, acum poti comanda online si primesti acasa, dificil fiind doar sa te hotarasti dintre atat de multe modele…

Masina asta a fost un gen de vedeta printre copiii din cartier, caci negociam oferirea de ture in schimbul primirii de poze de la guma Turbo sau alte asemenea “valori”. Pe vremea aceea, valuta forte pentru copii nu era banul, ci o serie de lucruri precum guma de mestecat cu poze, bilele de sticla (limonine) sau otel (de la rulmenti) ori chiar capacele de bere sau suc (de metal, nu de plastic, inca nu aparuse “revolutia” plasticului, PET-ul nu insemna nimic).

Am mai crescut si am ajuns la bicicleta – ciudat ca de la 3-4 roti, avansezi la 2, nu-i asa? 🙂 Mai putin inseamna mai mult, in unele cazuri. Unchiul meu Cristi a fost cel care m-a invatat sa merg cu bicicleta, trei zile mi-au trebuit sa pot spune ca stiu sa merg singur pe doua roti. Au urmat evident multe cazaturi si mai multe biciclete, dar chiar si acum ma urc oricand cu placere sa conduc cele doua roti, in parc, pe strada sau oriunde am ocazia.

Nu m-am gandit in mod special la asta, dar constat ca fiecare astfel de jucarie cu roti m-a bucurat indeajuns de tare incat sa-mi ramana in minte asociata cu diverse momente si trairi pe care le pretuiesc. Imi apar diverse imagini amestecate, fotografii pe care incerc sa le clarific… imi pare rau ca nu mai retin toate detaliile. Constientizez insa emotia, ceva mi-a ramas foarte bine definit in mine din acele momente: bucuria simpla, de copil.

Mi-ar placea sa fi avut o camera video atasata de tricicleta, de masina si de biciclete, sa pot revedea si retrai totul. Daca ar fi fost posibila calatoria in timp, sunt convins ca fiecare ar fi dorit sa-si revada propria copilarie, sa revada anumite momente care s-au consumat si s-au amestecat cu anii…

Recent, i-am cumparat si copilului meu o prima bicicleta, cu roti ajutatoare. De jucariile precedente (tricicleta, trotineta si alte asemenea) s-au ocupat bunicii, adica parintii mei. Copiii de astazi vor avea in viitor mai multe fotografii decat am avut noi, ca sa nu mai spun de filmulete. Desi tehnologia mi se pare enervanta din unele puncte de vedere, faptul ca avem mereu o camera foto-video la indemana, la pachet cu telefonul, este benefic – surprindem mai usor, mai multe momente.

Primavara si vara, parcurile sunt pline de copii, fiecare pornind in aventura pe 2,3 sau 4 roti, aventuri pe care le vor pastra undeva acolo in interior, bine protejate. Le vor scoate la suprafata din cand in cand, cel mai probabil cand vor iesi la randul lor in parc cu copiii sau nepotii lor.