Acesta nu este un articol moralizator, nu arat cu degetul, pentru ca m-as arata si pe mine. Subliniez doar una dintre multele probleme din societatea noastra, unul dintre lucrurile care nu merge asa cum ar trebui: relatia cu doctorul stomatolog. Adevarul este ca noi, romanii, ajungem aici mai mult de nevoie, atunci cand avem o durere sau o vatamare mai importanta…
Vedem mereu prin filmele politiste americane ca medicul dentist este la fel de important ca si medicul de familie, adica toata lumea este inscrisa la un medic. Nu stiu exact cum functioneaza sistemul pe la ei, dar toti se pare ca au fise inclusiv cu amprentele dentare, pe baza carora sunt si usor de identificat in cazuri speciale.
Daca in tari dezvoltate medicul dentist joaca un rol important in viata fiecarui om, in Romania putini sunt cei ce merg regulat la un medic dentist, considerandu-l o rutina anuala. Se stie ca este necesara o vizita la dentist chiar daca nu ai probleme, pentru a le preveni. Este problema generala din sistemul medical din tara noastra – ajungem la medic cand deja suntem intr-o stare avansata a problemei respective si cheltuim bani si timp pentru a trata ceea ce putea fi prevenit sau tratat usor de la inceput…
Tine de saracie, dar si de educatie, si iarasi nu o zic intr-un mod in care sa ma detasez de situatie. Inca de mici, copiii ar trebui sa intre in contact cu mediul dentist, sa fie obisnuiti cu controalele si sa-si rezolve eventuale probleme. Pot exista si la adulti, si la copii, multe probleme precum cele legate de ocluzie dentara.
Banii sunt o problema, dar concurenta dintre cabinete a redus preturile, iar acestea sunt si ele adecvate comunitatilor in care se afla cabinetele. Se poate cauta si pe internet pret aparat dentar spre exemplu, exista solutii pentru cam orice buget – nu ma refer la cazurile sociale grave, evident, ci la oamenii “normali”. Atunci cand este vorba de “reparatii”, avem posibilitatea sa alegem materiale compozite mai ieftine sau mai scumpe, medicii explica in general avantajele si dezavantajele fiecarei variante disponibile.