Daca vom compara copilaria din urma cu doar 20 de ani cu cea actuala, diferentele sunt enorme. Alte obiceiuri, alte jocuri, alte modalitati de a interactiona cu lumea din jur. Tocmai de aceea, generatiile viitoare vor fi cu mult diferite fata de cele actuale, din punct de vedere al mentalitatii. Copiii de astazi cresc alaturi de tehnologie, invata sa se joace pe tablete si smartphone-uri inainte sa invete sa citeasca si sa scrie.
Cartile trec tot mai mult in varianta digitala, jucariile sunt si ele mult mai evoluate din punct de vedere tehnic. Daca in urma cu 20 ani o masinuta cu telecomanda era maximul posibil in materie de jocuri pentru copii, astazi laptopurile de jucarie sunt disponibile de la cele mai mici varste. Mai toate jucariile interactioneaza, fac tot felul de lucruri.
Unii considera ca acest lucru poate pune in pericol creativitatea copiilor (noi ne imaginam unele lucruri, acum in unele cazuri nu mai este necesar), dar cel mai probabil jucariile atat de evoluate tehnologic vor determina evolutii si mai puternice la nivelul gandirii copiilor.
Chiar daca nu sunt un fan al modului in care tehnologia pune stapanire pe lume (as fi preferat ca unele lucruri sa ramana asa cum erau, cu farmecul lor astazi considerat “retro”), probabil ca exista aspecte pozitive, probabil ca vom asista mai rapid la lucruri care (sper) ne vor imbunatati viata si la lucruri ce tin de depasirea barierelor umane, de exemplu calatoria in spatiu pe alte planete.
Daca in trecut eram fermecati de pozele de la Guma Turbo, astazi copiii au la dispozitie jucarii bakugan si tot felul de jocuri creative, plastilina nu se mai usuca la fel de rapid ca inainte, iar jocurile online sunt ceva banal.
Pentru ca am si eu un copil, pot spune ca trebuie sa gandesc practic, nu teoretic, adica trebuie sa iau unele decizii cu privire la modul lui de a creste. Are parte de jucarii performante de tehnologie, dar pe cat posibil si de lucrurile de baza, adica isi imagineaza dialoguri cu jucarii de plus, face constructii din cuburi si se joaca in nisip cu grebla si galetusa. Cred ca un copil de astazi trebuie sa invete de mic toate secretele laptopurilor, tabletelor si smartphone-urilor, insa trebuie sa aiba acces moderat, o piesa dintr-un puzzle mult mai amplu.