In economie, avem parte de informatii oarecum contradictorii. Pe de o parte, politicienii (in special cei aflati la putere, oricare ar fi ei) se lauda cu realizari, dar si cu planuri marete care vor fi puse in aplicare “in scurt timp”. Conform acestora, economia zburda, locurile de munca sunt tot mai multe. Pe de alta parte, statisticile arata ca an de an numarul de locuri de munca a scazut, cel putin de la inceputul crizei financiare (2008-2009) si pana in 2013 (pentru 2014 nu exista inca date tocmai exacte). Cam toate domeniile sunt afectate, de la auto la banci, de la asigurari la retail. Doar IT-ul este un domeniu aparte, care creste permanent.
Motivul este unul clar: companiile (mici, medii, mari) au dificultati financiare si, chiar si atunci cand nu, prefera sa economiseasca, sa nu se expuna la cheltuieli mari. Mai exact, cauta sa isi reduca la minim efortul financiar, inclusiv (sau mai ales) pe sectorul HR. Asa s-a ajuns la situatia in care productivitatea angajatilor in mediul privat a crescut puternic. Pana si mari companii, chiar mari retaileri, au redus pe cat posibil numarul de angajati, astfel incat raportul dintre vanzari (cifra de afaceri) si angajati sa fie cat mai bun. La fel si raportul profit – nr. de angajati, acolo unde este cazul.
Sa presupunem ca avem un hipermarket. Se poate sa functioneze si cu 15% mai putini angajati? Se poate. Oamenii vor astepta mai mult la casele de marcat, la biroul de informatii, marfa ar putea fi pusa putin mai greu. Dar, raportat la cifra de afaceri si la profit, compromisul se justifica. In acelasi timp, se pune mai multa presiune pe angajati: acestia sa munceasca mai mult. In multe situatii, se prefera o crestere salariala pentru angajatii ramasi si, in schimb, renuntarea la o parte din resursele umane. Mai putini angajati, dar mai fericiti, inseamna o productivitate mai ridicata. S-o luam si mai simplu: avem 10 angajati cu 1000 de lei / luna. Renuntam la 2, iar ceilalti primesc 10% in plus. Rezulta 8 angajati cu 1100 lei pe luna, adica 8800 lei. Compania tocmai a economisit 12% si, culmea, ar putea avea o productivitate mai buna.
Ne uitam in jur si ni se pare ca apar locuri de munca noi, mai ales in marile orase si mai ales in retail. Insa adevarul este ca multe alte locuri de munca dispar. Asa este in economie, ca in natura, totul se transforma. Cei care cauta locuri de munca in Oradea, Constanta, Brasov sau orice alte orase, pot urmari online dinamica pietei de HR, pentru a gasi cele mai bune oportunitati.