Exista numeroase branduri romanesti de mare valoare. Unele au deja ceva istorie si au acumulat prestigiu peste ani (Borsec, Farmec, Gerovital), altele s-au dezvoltat mai recent si au avut o ascensiune fantastica (eMag). Exista si multe branduri reinventate, care au crescut puternic in urma unor strategii de marketing fericite – asa cum este cazul Dero, Dacia, Petrom sau Rompetrol.
Pe piata bunurilor de folosinta indelungata, un brand romanesc de mare valoare este Arctic. Acesta a acumulat prestigiu de-a lungul istoriei sale, dar in acelasi timp a beneficiat de o campanie intensiva de modernizare, rezultand actualul brand Arctic, de o valoare si mai mare, dincolo de valoarea sa istorica. Arctic este astazi un brand care s-a extins de la categoria sa principala de produse (aparate frigorifice) la o gama larga de electrocasnice – masini de spalat rufe, aragaze si hote, masini de spalat vase, produse incorporabile.
Arctic a devenit un brand prietenos, care puncteaza pe categoria un raport calitate – pret excelent. Unii apreciaza marca pentru ca isi amintesc de electrocasnicele foarte durabile din urma cu zeci de ani (nostalgicii), altii pur si simplu au devenit atasati de marca pentru ca au avut experiente fericite cu aceasta in trecutul apropiat (generatiile noi). Personal (eu, dar si la nivel de familie) am de asemenea experiente placute cu marca Arctic, astfel incat o iau mereu in considerare atunci cand cumpar electrocasnice. Sunt incantat de garantia extinsa (3 sau chiar 5 ani la unele produse, in campanii promotionale), de bonusuri (regulator gaz gratuit si instalare gratuita la orice aragaz sau plita) si mai ales de faptul ca Arctic are o retea de echipe de service la nivel national (echipe Arctic – Beko si nu externalizare spre alte companii de service).
Cand a fost cumparat de proprietarii Beko, Arctic a beneficiat de modernizare de brand, dar si de imbunatatirea tuturor proceselor si de tehnologie de ultima generatie. Tot acest proces a fost facut, dupa parerea mea, extrem de bine, dovada fiind vanzarile foarte bune Arctic in toate tipurile de magazine – electroIT, hipermarket, cash & carry si magazine online. In plus, Arctic si Beko sunt marci extrem de vizibile, care “sufoca” mereu concurenta prin campanii promotionale generale, dar si punctuale, realizate impreuna cu retailerii.