Stim foarte bine ca societatea noastra moderna are in continuare o multime de probleme. Intr-o lume macinata de chestiuni financiare si de… Brexit, cui ii mai arde de protectia animalelor? Ei bine, din fericire unii se ma gandesc si la aceste aspecte ce tin de caracterul nostru uman si de viata in general.
Vier Pfoten a adus la cunostinta opiniei publice dovezi socante legate de comertul ilegal cu animale de companie pe site-urile de anunturi online – cu oferte de pui importati ilegal, rase interzise sau pe cale de disparitie si exemplare din specii salbatice. Persoanele care accepta si incurajeaza acest tip de comert pot sfarsi prin a intra in posesia unui animal bolnav, periculos si chiar obtinut ilegal. Fundatia Vier Pfoten a derulat o cercetare in acest sens pe 42 de site-uri cu anunturi online din 10 tari (Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Olanda, Romania, Africa de Sud, Elvetia si Marea Britanie).
Un caine oferit la schimb pentru un telefon mobil, un pit bull caruia i se facea reclama pentru lupte de caini, pui de caine importati ilegal din Lituania, o maimuta gestanta care nu mai era dorita de stapani, un mistret „dat la anunturi” pentru antrenarea cainilor de lupta, un lemur dintr-o specie pe cale de disparitie oferit la vanzare si un papagal schimbat pentru un laptop – iata doar cateva exemple de anunturi descoperite in cercetare, toate fiind rezultatul lipsei unei legislatii care sa reglementeze comertul online cu animale de companie.
„Prin aceasta campanie internationala, Vier Pfoten doreste sa puna capat acestei piete negre a animalelor de companie”, declara Veronica Tulpan, Director de Programe Vier Pfoten. “Ca un instrument al campaniei, am creat o platforma pe care sunt clasificate cele mai populare site-uri cu anunturi, pentru a arata publicului care dintre ele pun viata animalelor in pericol: www.petdeception.org.” Pe baza unor standarde stabilite de Vier Pfoten, site-urile sunt clasificate in functie de masurile de protectie a animalelor pe care fiecare site in parte a decis sa le implementeze. In plus, sustinatorii se pot implica semnand o petitie online prin care se cere brandurilor globale in anunturi publicitare online – cum ar fi OLX – sa adopte masuri menite sa protejeze drepturile animalelor.
Mii de anunturi publicitare prin care sunt vandute animale de companie sunt listate zilnic pe diverse site-uri, animalele fiind cumparate ca niste marfuri, printr-un simplu click. Unele portaluri numara chiar si 200.000 de asemenea anunturi simultan, cu peste 4 milioane de vizualizari. Site-urile respective beneficiaza de pe urma traficului si a publicitatii generate ca urmare a acestui trafic.
Site-urile acestea, chiar daca sunt detinute de branduri foarte cunoscute, beneficiaza de reguli neclare privind politica anunturilor, prin urmare ofera foarte putina protectie atat animalelor de companie promovate, cat si celor care cauta online un asemenea companion.
„Am conceput un set de masuri recomandate si facem un apel la brandurile globale sa fie primele care le adopta si care devin avanpostul protectiei animalelor”, a mai spus Veronica Tulpan.
Prin aceste masuri, Vier Pfoten solicita companiilor care detin aceste portaluri de anunturi online:
Sa verifice identitatea vanzatorilor de animale de companie, pentru a nu mai exista vanzari ”anonime” si a opri activitatile ilegale
Sa realizeze verificari prealabile ale tuturor anunturilor si sa le elimine pe cele ilegale, inselatoare sau nepotrivite inainte de a fi publicate
Sa oblige ofertantii sa includa in anunturi informatii obligatorii legate de documentele de sanatate si sfaturi privind grija acordata animalelor, pentru a ajuta cumparatorii sa ia o decizie in cunostinta de cauza cand achizitioneaza un animal de companie
Sa publice o lista cu speciile interzise la vanzare, printre care primatele, animalele salbatice sau aflate in pericol de disparitie, animale sub varsta de intarcare sau gestante, pentru a contribui la efortul global de protectie a animalelor
Sa speram ca aceste masuri vor fi aplicate. OLX are sansa sa faca si putin CSR si sa arate ca-i pasa 🙂