Ennismore, compania de ospitalitate și lifestyle cu cea mai rapidă creștere din lume, și One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, au semnat parteneriatul pentru deschiderea unui hotel Mondrian în București. Ceremonia de semnare a avut loc pe 7 martie 2024, la One Tower, într-un cadru festiv și elegant la care au participat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO One United Properties, Riad Abi Haidar, partener în cadrul diviziei Hoteluri a dezvolatorului, și Kevin Rockey, Head of Northern & Eastern Europe la Ennismore.
Hotelul Mondrian București va fi amplasat pe strada Georges Clemenceau nr. 8-10, în apropierea Ateneului Român, acolo unde One United Properties a achiziționat anterior o construcție cu intenția de a o transforma într-un hotel. Îmbinând într-un mod artistic inovația și tradiția, Mondrian București va aduce un concept cu totul și cu totul nou pe scena ospitalității Capitalei. Beneficiind de o poziționare exclusivistă pe o stradă liniștită și intimă din inima orașului, hotelul va oferi aproximativ 100 de camere și apartamente definite de o estetică sofisticată și elegantă, precum și facilități de agrement de lux, inclusiv o piscină și un centru spa. Opțiunile rafinate de dining, selecționate de bucătari de talie mondială, promit o călătorie culinară care trezește simțurile.
„Acest parteneriat reprezintă un punct de referință pentru compania noastră, care își face astfel debutul pe piața ospitalității din București și, totodată, un pas semnificativ în redefinirea luxului în peisajul hotelier local. Aducem pentru prima oară în România un brand internațional de renume, Mondrian, care va deveni cu siguranță un punct de referință pentru oraș, contribuind la promovarea culturii și tradițiilor românești pe scena internațională și la dezvoltarea turismului în București. Cred cu tărie că performanța companiei noastre merge mână în mână cu performanța Bucureștiului, de aceea unul dintre obiectivele noastre pe termen lung este să continuăm să investim în acest oraș”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO One United Properties.
„Bucureștiul a cunoscut o redresare remarcabilă în sectorul turistic în urma pandemiei, iar aici există o cerere mare, nedeservită, de hoteluri de lux, de opțiuni de cazare sofisticate, care oferă experiențe în sine. Sunt foarte bucuros să fac parte din această inițiativă prin care ne propunem, împreună cu One United Properties, să aducem peisajul hotelier local la un alt nivel de sofisticare și să explorăm oportunități de investiții fără precedent în sectorul ofertant al ospitalității și turismului din România. Pe măsură ce piața se dezvoltă, angajamentul nostru depășește zona investițiilor. Concentrându-ne pe concepte de călătorii personalizate și crearea de experiențe unice, vă invităm să faceți parte din redefinirea viitorului ospitalității în România. Brandul hotelier Mondrian propune o viziune artistică fusion, un exemplu de succes al modului în care poate fi creată o experiență unică și memorabilă pentru oaspeți. Mondrian este un mod de a călători, de a explora, de a experimenta”, a adăugat Riad Abi Haidar, partener al diviziei Hoteluri One United Properties.
Chadi Farhat, Brand COO Mondrian la Ennismore, a declarat: „Mondrian este un brand global iconic, cu rădăcini în unele dintre cele mai interesante destinații din lume. Suntem încântați să colaborăm cu One United Properties pentru a aduce Mondrian pentru prima dată în Europa de Est, într-o țară care se mândrește cu o moștenire bogată și o capitală vibrantă, Bucureștiul, plină de arhitectură elegantă și comunități creative. Mondrian așteaptă cu nerăbdare să sărbătorească cultura unică a acestui oraș, care se află în centrul ADN-ului brandului noastre.”
Sub semnătura distinctivă a Lemon Interior Design, Mondrian București va beneficia de un concept de design unic și neașteptat, menit să pună în evidență elemente specifice ale tradiției locale: un design inspirat din basmul românesc „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
„Cu o atenție minuțioasă la detalii și o pasiune pentru autenticitate, echipa Lemon aduce în prim-plan elemente de design inspirate din patrimoniul cultural românesc și reinterpretate într-o manieră contemporană, ce contribuie la narativul spațiului, asigurând o experiență vizuală impresionantă pentru vizitatori. Mondrian București va fi, fără îndoială, o destinație de referință pentru București, unde fiecare detaliu spune o poveste și care demonstrează cum un concept atent elaborat poate transforma un spațiu într-o experiență memorabilă”, a declarat Elena Oancea, cofondator Lemon Interior Design.
Parte a Ennismore, un joint venture cu Accor, Mondrian reunește o serie de hoteluri cu concepte vizionare, bazate pe artă, design și elemente culturale. Interioare cu design inovator, instalații de artă imersive și experiențe culinare originale, toate sunt semne distinctive ale Mondrian, alături de spațiile de vis care reflectă specificul fiecărui oraș. Colaboratorii vizionari și atenta planificare a conceptelor dau viață fiecărei locații, care devine astfel o reală atracție pentru cei curioși să descopere cultura locală, dar și pentru localnici și turiști deopotrivă. Cu zece proprietăți localizate în avangarda celor mai interesante centre culturale din lume, precum Singapore, Los Angeles, Miami, New York, Londra, Doha, Mexico City, Cannes, Bordeaux, Seul, Hong Kong și Ibiza, brandul cunoaște o creștere accelerată și se pregătește pentru deschideri noi în Tulum, Dubai și Gold Coast din Australia.