Zilele trecute, mi-am luat pauza de lucru si am iesit la cumparaturi. Nu pentru mine, ci pentru o cauza importanta: o familie monoparentala afectata de saracie extrema. Asta ca s-o spun in felul in care se prezinta oficial, probabil, in limbajul de lemn de prin statisticile autoritatilor. Mai uman spus, o mama fara venituri constante, care traieste de pe-o zi pe alta din lucrul cu ziua si care isi ingrijeste fetita de 3 ani si jumatate intr-o modesta locuinta inchiriata. Cat de modesta? O camaruta este toata casa, intr-un bloc – ghetou.
O locuinta care cred ca are maxim 10 mp cu tot cu baie. O baie fara dus sau cada. O locuinta fara calorifere, iarna incalzire doar cu un radiator electric. Patul, aragazul si frigiderul ocupa aproape toata suprafata. Partea si mai rea – fetita este un copil cu probleme serioase de sanatate, nu poate merge (afectiune la un picior, din nastere), nu prea vorbeste (potential autism) si, peste toate, are o tumoare la cap. Unele afectiuni se vad, altele nu. Se mai vede ca este zambitoare mereu, incantata de orice interactiune umane si dornica de a fi luata in brate. Vrea sa descopere lumea, dar lumea ei este limitata si… modesta. Saracia, principala vinovata. Evident, intr-o societate din Vest, statul i-ar fi rezolvat aproape integral problemele de sanatate. La noi, birocratia naste monstrii, iar viata este lasata mai mult la voia intamplarii si, eventual, in grija ONG-urilor.
Asadar, am fost la shopping, in hipermarket, cu 550 de lei oferiti de prietenii de la Fundatia Refresh, pe care imi propun sa ii sprijin ca voluntar si in viitor. Sau ei ma sprijina pe mine, caci ma ajuta sa ajut. Si imi place. Am umplut caruciorul de cumparaturi (cu varf), insa cu mare responsabilitate, incercand sa aleg produse cu un raport calitate – pret cat mai bun, gandindu-ma de ce ar avea nevoie pe termen scurt si mediu. In principal mancare, dar si alte articole pentru fetita – scutece (inca utilizeaza), consumabile, tetine, suzete etc. Am ales responsabil, cu mare grija ca banii sa fie cheltuiti cat mai bine. Nu erau banii mei, ci ai celor care sprijina Fundatia Refresh prin diverse metode, inclusiv prin Formularul 200 si Formularul 230. Dar acest articol nu este unul de lobby pentru ONG-ul mai sus mentionat, ci unul despre oameni, viata, destine din jurul nostru. Treci pe langa ei pe strada si cu siguranta nu le anticipezi dramele. Unele mai mari decat grijile si problemele noastre de zi cu zi.
Nicoleta M. este totul pentru Stefania. Si invers. O relatie mama – fiica, nimic deosebit. Doar ca, in cazul lor, altceva chiar nu au. Traiesc de pe-o zi pe alta. Mama are si ea probleme de sanatate, dar cine le mai socoteste. Chiria, apa, curentul, mancarea nu se 
platesc singure. Cand munceste cu ziua facand curatenie prin apartamente, Stefania o insoteste, caci nu are cu cine sa ramana pe timpul zilei, este dependenta de grija mamei sale. Cand le-am dus cumparaturile, Stefania a fost cea mai incantata. Nu a stiut sa-mi multumeasca, nu s-a emotionat, nu a varsat o lacrima. Ea ia lucrurile asa cum sunt, se bucura de fiecare clipa, chiar si cand are putine motive sa o faca. S-a inconjurat de mancare si alte obiecte si a fost fericita. A fost ca un joc, caci oricum nu are prea multe jucarii, iar universul ei este extrem de limitat. Acum, erau lucruri noi in peisaj.
Cazul social de mai sus este din Constanta. Cei care vor sa ajute in vreun fel (produse, haine, mancare, solicitari de curatenie platita, finantare pentru rezolvarea problemelor medicale), ma pot contacta pe mine sau pot contacta Fundatia Refresh. Cu siguranta sunt multe cazuri sociale in jurul nostru. La fel de sigur, nu prea avem timp de nimic, suntem ocupati mereu. Si avem problemele noastre. Si totusi, in “timpul liber”, puteti incerca experiente de ajutor. Chiar si cateva alimente oferite unor persoane sarace. Si nu va indreptati ajutorul neaparat spre cersetori, ci mai ales spre cei pe care ii vedeti in nevoie, chiar daca nu striga acest lucru in gura mare. Este uman sa ne hranim ego-ul cu fapte bune. O facem si pentru noi. Ajutand, ne simtim mai bine. Personal, si cand ajut un animal (am dus, spre exemplu, un pescarus ranit la medicul veterinat; interventii cu pui de pisica, fara numar) si stiu ca i-am schimbat viata in bine (chiar si cu o zi), ma culc mai fericit seara. Este ok sa fim pe interes, in aceasta privinta, in acest mod.
