Imi amintesc ca aflasem dintr-un film o chestie foarte interesanta: in Statele Unite ale Americii, in secolul XIX (adica inainte de 1900) s-au desfasurat mai multe procese decat in secolul XX. Asta deoarece sistemul juridic era la inceput, iar oamenii obisnuiau sa solicite dreptate in instanta oricand aveau o nemultumire fata de ceva / cineva.
Sistemul s-a mai modificat si s-a modernizat, in sensul ca acum exista si mediere si alte negocieri inainte de procesul propriu-zis. Rolul avocatilor a crescut insa, caci acestia au activitate chiar si dincolo de procese – ofera consultanta de specialitate (mai ales in domeniul business – comercial), reprezinta clientul in anumite negocieri inclusiv in afara salii de judecata. De multe ori nu se mai ajunge la proces, iar acest lucru este bun (nu se mai sufoca sistemul judiciar).
In secolul XXI, inclusiv in Romania, avocatii (buni) au mare cautare. Este insa o mare diferenta intre a absolvi pur si simplu Facultatea de Drept si a ajunge un avocat de succes. Indiferent daca este vorba despre drept civil (inclusiv dreptul familiei), drept comercial sau chiar drept de natura penala, avocatul este “in centrul lucrurilor”, adica are un rol foarte important, decisiv chiar. Un avocat bun poate influenta o decizie a instantei in favoarea clientului sau, caci dincolo de obiectivitate (aplicarea legii) procesul este decis de un factor uman, deci exista si o nota de subiectivitate in unele situatii “la limita”.
Cei mai multi bani se indreapta probabil spre avocatii care ofera servicii companiilor. De fapt, acesti avocati au rolul de a economisi bani de fapt pentru clientii lor. Mediul online joaca un rol tot mai important si in domeniul juridic, aici existand multe persoane (fizice si juridice) care cauta avocat online. Cautari precum avocati sibiu sau avocati constanta sunt tot mai des intalnite, la fel ca multe alte sintagme, in functie de zona de domiciliu a persoanelor respective.