Am avut ocazia de a face parte dintr-un grup (prin Investors Club) invitat la centrala nucleara de la Cernavoda, unica in tara, care produce aprox. 20% din toata energia consumata in Romania. Cand ne gandim la acest domeniu, evident ne amintim de nefericitele evenimente de la Cernobil si Fukushima. Asadar, primul gand: este centrala de la Cernavoda sigura? Sa tinem cont ca un dezastru nuclear de proportiile celor de mai sus ar avea un efect devastator asupra mediului, asupra populatiei, asupra economiei… ar fi groaznic pentru Romania.
Pot spune ca, dupa aceasta vizita, sunt mai linistit. Persoanele cu care am interactionat si intreg sistemul la care am fost martor m-au determinat sa cred ca suntem in siguranta. Daca am inteles corect, tipul acesta de centrala nu are risc de explozie (asa cum avem tendinta sa ne imaginam), cele mai rele lucruri care se pot intampla sunt mult diferite, dar chiar si acelea sunt la limita imposibilului. Exista o disciplina extraordinara in toate procesele, cele mai mici amanunte (care in general nici macar nu au vreo legatura cu partea radioactiva) sunt analizate si mereu clasificate in functie de gradul de risc. Fiecare angajat al Nuclearelectrica este incurajat sa puna semne de intrebare si sunt cel putin cateva astfel de mii de sesizari anual care se transforma mai departe in analize atente.
M-a uimit sa vad ca sute de oameni care se miscau pe platforma (in zona reactoarelor 1 si 2) pareau niste roboti care isi fac treaba extrem de serios. Totul pare din alt film, nu asa cum esti obisnuit sa vezi prin Romania. Mi-e greu sa exprim in cuvinte ceea ce am vazut, dar pot spune ca oamenii astia isi fac treaba cu maxima atentie, “ca in manual“. Mi-a placut sa aud ca fiecare persoana are raspundere personala, nu exista “decizii colective”; in cele din urma, cineva actioneaza si isi asuma asta; totul este analizat din toate unghiurile, fiecare gest, fiecare actiune.
Exista un mega-computer cu extrem de multe elemente de securitate, oameni instruiti, proceduri care despica firul in patru. Se merge pe premiza (corecta) ca nu exista nicio limita in ceea ce priveste preventia. Fiecare actiune este anticipata, practic nu exista surprize. Ca angajat, in functie de job, trebuie sa fii evaluat la un anumit interval de timp; deci nu ajunge ca te specializezi ani la rand, ci an de an trebuie sa dai noi examene pentru a-ti pastra statutul (daca lucrezi in camera de comanda). Este ca si cum un sofer ar da an de an examenul pentru permis.
Daca va temeti de accidente sau atentate pe calea aerului, aflati ca Centrala este pazita strategic, iar spatiul aerian nu este utilizat de niciun tip de avioane. In calitate de vizitator, a trebuit sa las telefonul (cu camera) intr-un spatiu special, caci fotografierea este strict interzisa (ca la obiectivele militare).
Nu are rost sa intru in detalii tehnice, dar pe scurt asta trebuie retinut: siguranta este pe primul loc la Nuclearelectrica. Din cate inteleg eu, energia nucleara este eficienta si mai putin invaziva pentru mediu fata de alte tipuri de energie (si nu ma refer aici la cea regenerabila, care nu inseamna mare lucru din totalul de energie obtinuta in Romania si in UE). Singura problema reala este cu materialele utilizate, care sunt radioactive si care trebuie apoi depozitate in conditii speciale…
Avem nevoie de reactoarele 3 si 4? Probabil ca da, din multe motive (inclusiv pentru faptul ca un reactor are o anumita durata de viata, nu va fi pentru eternitate, iar reactorul 1 are deja 20 de ani, care inseamna undeva intre 1/3 si 1/2 din viata sa posibila).
S-au facut progrese mari la centrala de la Cernavoda in ultimii ani, acum aceasta fiind in mod stabil in top 25 din lume (si tineti cont ca exista peste 400 de centrale functionale). “Mentinerea unui nivel inalt de securitate nucleara subliniaza capacitatea companiei de a obtine rezultate constante in operare care plaseaza Romania pe locul 1 la nivel global pe baza coeficientului de utilizare a puterii instalate de la punerea in functiune a celor doua unitati nucleare de la CNE Cernavoda“, se mentioneaza pe nuclearelectrica.ro. Si asta in urma unei evaluari WANO – World Association of Nuclear Operators. WANO este o organizatie internationala non-profit infiintata in 1989 de catre operatorii de centrale nucleare la nivel global in vederea schimbului de informatii si experienta in operare intre organizatiile care opereaza unitati nucleare comerciale. Membrii WANO opereaza 440 de unitati nucleare in peste 30 de state la nivel global.
Nuclearelectrica a devenit astfel una dintre cele mai sigure si mai performante centrale nucleare din lume, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure. Recent, societatea a primit premiul “Corporate Governance Company of the Year”, acordat de publicatia The European in cadrul topului “Global Ranking & Finance Awards 2015”. Un articol de actualitate despre Nuclearelectrica gasiti si in ziarul Adevarul.
As mai sublinia o oportunitate interesanta: romanii pot cumpara o bucatica din Nuclearelectrica, bucurandu-se inclusiv de dividende din profitul companiei. Nuclearelectrica este listata la Bursa de Valori Bucuresti – simbol SNN. Tinand cont de multe detalii tehnice, de perspectivele din perioada imediat urmatoare si de pretul actual al actiunii (care a scazut puternic din multe cauze), cred ca cine cumpara acum actiuni SNN va avea de castigat chiar in urmatoarele luni. As risca si un pronostic: o crestere de minim 20% din acest moment, pana cel tarziu in cursul anului 2017 (dar vad aceasta crestere mult mai curand). O viziune optimista: undeva intre 25 si 40%. Atentie, nu este o recomandare de investitie, ci doar o parere personala 🙂 Daca vreti sa investiti, vizitati www.bvb.ro si urmariti si Investors Club.
Si inca o chestiune pozitiva: recent SNN a inceput sa comunice si pe Facebook, iar numarul de Like-uri creste destul de rapid.
De ce ar fi “normal” ca actiunile SNN sa creasca? Iata cateva argumente:
– in primul rand, au scazut cu mai mult de jumatate fata de pretul de listare, in conditiile in care performanta companiei nu a avut o asemenea evolutie dramatica; scaderea se datoreaza unor chestiuni conjuncturale, printre care introducerea taxei pe constructii speciale (taxa pe stalp) si neclaritatile cu privire la investitiile necesare in viitor; chiar si speculativ, pretul actiunii poate creste in momentul in care niste jucatori care au tot acumulat isi doresc o astfel de ascensiune, care va veni apoi natural; pretul este acum aproape de un minim neverosimil si are loc de o revenire insemnata; intrata pe un trend ascendent, cel mai probabil acest trend se va sustine;
– in anul 2015, profitul a crescut cu 13%, iar nivelul dividendului din acest an (inca neanuntat) ar putea fi si el mai mare decat cel de anul trecut; tinand cont de scaderea puternica a pretului actiunii, valoarea procentuala a dividendului acordat ar fi destul de atractiva (5-6%);
– SNN scapa din acest an de impozitul pe constructii speciale (mai devreme decat era anticipat, si asta printr-o “surpriza”, caci va plati impozitul pe proprietate nerezidentiala catre Primaria Cernavoda); astfel, SNN scapa de impozitul de 1% (care a fost in 2014 chiar 1,5%) si va avea in 2016 un impozit de 0,5% care ar putea fi chiar mai redus ca valoare, caci exista un alt tip de raportare; din 2017, nu va mai exista taxa pe stalp si este posibil ca SNN sa fie exceptata si de la impozitul pe proprietate (asa cum se intampla in cazul altor centrale energetice);
– la final de an se estimeaza ca se vor incheia negocierile cu partenerii chinezi pentru compania care va administra reactoarele 3 si 4; SNN a mentionat ca va participa exclusiv cu ceea ce este deja pe platforma si nu cu bani, deci orice vesti din aceasta zona ar trebui sa fie doar pozitive pentru pretul actiunii; in acelasi timp, negocierile cel mai probabil vor tine cont si de pretul actiunii, deci statul ar avea de castigat daca pretul ar creste pana in toamna… iar o astfel de actiune poate fi sustinuta, indirect;
– pe termen lung, energia nucleara ar putea conta mult, daca tinem cont ca, teoretic, minele de carbune din Romania ar trebui inchise pana in anul 2018, conform intelegerilor cu Uniunea Europeana (acest termen ar putea fi prelungit, insa la un moment dat se va ajunge si acolo, caci minele nu sunt deloc performante);
– nu este exclus ca Guvernul urmator sa aiba nevoie de bani la buget si sa listeze mai multe companii de stat, atragand investitori spre intreaga piata de capital; ba chiar ar putea lista inca 10% din SNN; Fondul Proprietatea, pe termen mediu, va ajunge probabil sa vanda si actiunile detinute la SNN, iar acest lucru este unul pozitiv, caci daca se va intampla inseamna ca va exista interes pentru actiune;
– in varianta “standard” cu o crestere de 20%, pretul SNN ar fi undeva in jur de 6,6 lei, ceea ce inseamna pretul din urma cu vreo 3 luni; in varianta “optimista”, vorbim de un pret de 6,6 – 7,7 lei; va fi extrem de greu sa se mearga spre nivelul superior, totul depinde de validitatea elementelor prezentate mai sus, de evolutia generala a pietii si mai ales de evolutia pietelor externe; BVB are nevoie de “liniste” la nivel international si cel mai probabil va creste sustinut;
De ce ar trebui sa se teama investitorii anul acesta (valabil pentru toate actiunile): referendumul din Marea Britanie din luna iunie 2016 (UK voteaza daca mai doreste sa fie in UE sau nu, iar o iesire ar fi groaznica pentru economia europeana); problemele din China; decizii de politica monetara in SUA si UE (insa momentan se pare ca totul este sub control); din punct de vedere strict economic, as spune ca economia mondiala sta foarte bine, dar investitorii au devenit mofturosi si vor un nivel de excelenta… Speram ca noul Guvern (nu cel de acum, cel care urmeaza) NU va mai aduce surprize neplacute, cu taxe noi precum taxa pe stalp inventata de Guventul Ponta, care cu siguranta a “speriat” destul de multi investitori.
Buna seara
Acest articol este publicitate la SNN.
Citez”romanii pot cumpara o bucatica din Nuclearelectrica, bucurandu-se inclusiv de dividende din profitul companiei. Nuclearelectrica este listata la Bursa de Valori Bucuresti – simbol SNN” de cand s-a listat compania nu a stiut decat sa scada. A pierdut peste 50% si nu a iesit de deloc din trendul descendent.
Bugetul prognozat este mai mic in fiecare an. Cat a fost dividendul si profitul in 2013 si cat in 2015 pt ca ziceti ca nu a scazut tare?
Si unde e cresterea? 2% din minime? pe bune?
Am obosit sa va contrazic e pierdere de vreme si nu pot sa pricep de ce “bagati pompe” pt SNN.
Ca o intrebare de final, detineti SNN si p3 la ce medie sau ati luat ieri ca ati ramas impresionat de Doamna Lulache?
SNN e pura teapa , cea mai mare teapa data de statul roman micilor actionari.
Singurul lucru serios in articol este chestia cu siguranta si asta am crezut intotdeuna.
Chestia cu taxa de stalp e o “surpriza” stiuta de 1 an si scutirea de impozit local e o speculatie pura.
Nu cred ca veti raspunde la ceea ce am scris
Buna ziua, este un articol subiectiv. Nu unul publicitar, altfel ar fi fost marcat in consecinta.
Daca citeati cu atentie, tocmai subliniam ca scaderea agresiva mi se pare o oportunitate in momentul de fata (deci da, a fost o scadere majora, nu am omis asta). Chiar si pur speculativ mizez pe o crestere in acest context, tinand cont de lichiditatea slaba a pietei de capital. Au fost totusi rulaje la preturile minime si cei care au acumulat ar putea usor sa urce pretul (s-a intamplat adesea pe diverse actiuni).
Teapa a statului roman – da, prin introducerea taxei pe stalp (care in 2015, chiar si diminuata de la 1,5% la 1%, a fost cred jumatate din profiul actual al SNN) si prin actiunea fortata de majorare de capital in interesul statului.
De acord, actiunea SNN a avut o evolutie foarte slaba de la listare. Dramatica as spune. Poate fi comparata cu evolutia SNP din momentul in care petrolul s-a dus in jos (care a fost si mai accelerata). Aveti dreptate, pana in prezent probabil doar speculatorii extrem de inspirati au putut castiga din SNN. Va pot spune ca am si eu experienta cu SNN (si evident nu una buna), dar ceea ce am scris reprezinta parerea mea si cred intr-o revenire in acest an (evident nu spectaculoasa, dar chiar la nivelul de la inceput de decembrie inseamna undeva spre 20% crestere fata de pretul actual).
Chestia cu taxa pe stalp nu este stiuta de atat de mult timp, cel putin nu la nivel public. In momentul in care s-a discutat anul trecut despre eliminarea taxei, pretul SNN a inceput sa creasca. Apoi a scazut iar cand s-a decis amanarea pt. 2017. Daca nu gresesc, in prezent SNN e singura exceptata (ceilalti din energie – petrol platesc in 2016).
Toate celelalte companii din energie platesc taxa pe stalp actuala si sunt exceptate de la impozitul local. Astfel, tot cu parerea mea subiectiva, mi se pare ca lipsa unei exceptii la acest capitol pt SNN in acest an nu a fost intamplatoare, o “greseala” care ar putea fi corectata (este normal sa fie in linie cu celelalte). Si am inteles ca SNN va solicita acest lucru, pentru a nu fi la mana unor decizii de politica locala.
Initial am vrut sa nu pun accentul pe partea de actiune in acest articol, insa m-am gandit tocmai ca merita suport. Chiar cred ca cine intra acum va avea mai mult “noroc” decat cei care au facut-o in trecut. Gresesc? Vom vedea, posibil si asta. Sper sa am ocazia sa scriu un articol in care sa ma “laud” ca am avut dreptate 🙂
Chiar zilele trecute citeam un articol (in ziarul Bursa daca imi amintesc bine) in care printre recomandarile de anul acesta ale unui broker important era si SNN, in top 3.
Multumesc pentru punctul de vedere, care probabil a adus mai mult echilibru. Este un blog personal, subiectiv, nu o publicatie jurnalistica (nu ca acolo ar fi prea multa obiectivitate in unele cazuri…).
Succes!
aveti dreptate v-a creste de undeva dar la cata “rautate” desi nu e un termen potrivit, ce se vede in spatele acestei actiuni mai rar. Poate sa ajunga si la 4 lei pentru ca FP le are cadou si deci le arunca.
La SNP sunt probleme cu pretul petrolului dar mai ales cu actionariatul, cu MCS-ul care va fi sau nu, etc..
Daca va vinde din nou statul SNN, va fi ca la TEL si TGN adica v-am mai dura 3-4 ani sa creasca la 9 lei. Cat despre chinezi trebuie decizie politica capitol la care noi stam “super bine”.
Una peste alta nu e bine.
Tinand cont de politica demonstrata de FP, nu cred ca le va arunca la orice pret (oricum reprezinta extrem de putin din averea FP). Posibil sa fie printre ultimele vandute, caci nici macar nu s-a pus vreodata problema pana acum…
Desigur, se poate intampla orice cu pretul, insa are si “rautatea” aceasta o limita, nu am cunoscut vreo actiune care, fara motive clare, sa nu se duca decat in jos… vorbim totusi de o actiune din BET. Cred ca pretul in viitor va depinde de factorii obiectivi (taxe-impozite, productie, vanzare, reglementare), de ceea ce se va intampla cu reactoarele 3 si 4, dar si de chestiuni subiective legate de investitori. Asteptam…
Iar despre estimarile de buget, an de an au fost estimari slabe pt anul in curs, depasite insa substantial (cred ca si din motive de bonusuri).