Prima mea experienta pe bursa (pe BVB) a fost de fapt pe un cont de tranzactionare deschid pe numele tatalui meu. Si asta pentru ca eram elev de liceu si nu aveam inca 18 ani 🙂 Totul a inceput cand parintii mei au vandut niste actiuni primite in celebra “cuponiada”. La momentul respectiv, am cautat impreuna cu tatal meu cotatii ale respectivei societati, listate la acea vreme pe piata Rasdaq. Incet-incet, am studiat “problema” si am ajuns sa fiu tentat de una dintre putinele vedete de la acea vreme si anume BRD.
Asa ca am facut primul pas. Cont deschis la un SSIF si apoi primii bani depusi, cred ca erau cateva mii de lei. Si primele ordine de cumparare, evident la BRD. Nu aveam prea multe cunostinte in domeniu, nu era ca acum, cand poti avea acces la atat de multe resurse gratuite. Atunci, cred ca eram printre putinii cu cont online de tranzactionare. Nici nu era 100% live, caci ordinele erau semnate si apoi introduse in sistem… nu mai retin exact, dar dura cateva zeci de secunde, chiar minute cred, pana cand ordinul era introdus pe piata. Acum, totul se face instant, aviz amatorilor 😉 Deci cumperi si vinzi in timp real.
Cu primii bani plasati pe BRD, ma simteam teribil de bine stiind ca am si eu o parte dintr-o asemenea mare banca. Primele zile, primele cresteri. Era si cate-o zi de scadere, dar tot in marja asta. Cert este ca dupa vreo doua saptamani eram pe plus vreo 2% si totul mergea conform planului. Tin minte ca era perioada Sarbatorilor de iarna si bursa avea sa faca o pauza de cateva zile, cred ca mai multe pe-atunci. Chiar inainte de acest moment, nu mai stiu ce chestie s-a intamplat (parca o persoana initiata din BRD a anuntat ca a vandut un pachet marisor de actiuni) si cotatia a cazut cu vreo 3-4% in 2 zile. Necaz mare! Nu mai spun ca am fost stresat toata perioada Sarbatorilor… Dupa ce s-a reluat iar tranzactionarea, cotatia si-a revenit rapid si m-am linistit 🙂 Oricum, pentru a te considera investitor, trebuie sa simti si senzatia unor caderi de cotatii. Aveam sa simt destule de-a lungul timpului 🙂 Si rele, dar si bune.
Acum, Bursa de Valori Bucuresti este mult mai matura, lichiditatea a crescut, exista emitenti de top, inclusiv companii publice listate. Economia noastra s-a maturizat, la fel si bursa locala. In prezent cei de la BVB deruleaza un concurs deosebit – Condus de Randament – primul concurs de tranzactionare in mediul real, care ofera sansa investitorilor individuali de a face tranzactii si a castiga premii. Daca ai peste 18 ani, intra in concurs, investeste si obtine cel mai bun randament pentru a intra in posesia marelui premiu – o Dacia Duster. Si alte premii ii asteapta pe participanti, detalii complete fiind disponibile pe www.condusderandament.ro.
Mai mult, campania include resurse utile pe partea de educatie bursiera: “Daca esti la inceputul experientei tale investitionale pe piata de capital noi te ajutam sa inveti si sa te pregatesti de competitie. Inainte de a plasa bani in viata reala, comanda gratuit un KIT de Investitii si urmeaza cursul online de 10 lectii. Poti invata cum poti face profit din investiile la bursa si cum functioneaza piata de Noi sustinem doar investitiile responsabile, iar aspectul educational reprezintă un scop important al competitiei“, se precizeaza pe website-ul mai sus amintit.
Competitia propriu-zisa incepe pe 17 octombrie si se incheie pe 17 februarie 2017. Trebuie sa cumperi actiuni din componenta indicelui BET-XT (adica dintre cele mai tranzactionate 25 de companii pe BVB), sa faci tranzactii de cumparare de minimum 30.000 de lei in perioada concursului (suma neta de comisioane).
Am spus deja ca in prezent as cumpara actiuni la Banca Transilvania (TLV), BRD si SIF Moldova (SIF2) si am explicat si motivele. Insa pentru ca doar 3 titluri mi se par putine pentru un portofoliu solid, m-as uita si la aceste actiuni, alte trei sa zicem:
Fondul Proprietatea (FP): foarte stabil chiar si in perioade de tulburari pe piata; exista aici interese mari (legitime) din partea actionarilor de a pune presiune pe programe de rascumparare, pe returnari de bani etc; totul in interesul investitorilor; pe termen mediu si lung, clar vad profit cu Fondul Proprietatea;
Sameday (SDAY): exceptand lichiditatea mica, este o companie care poate aduce profit, caci vorbim de o firma extrem de dinamica pe segmentul de curierat rapid, cu cresteri solide si la cifra de afaceri, si la profit; atentie insa, nu as implica decat o parte mica din totalul sumelor plasate la bursa si ar fi mai degraba niste bani pe care sa nu ma bazez pentru o lunga perioada (lichiditate slaba = iesire dificila);
Bursa de Valori Bucuresti (BVB): chiar si bursa in sine este… listata pe bursa; cel mai probabil inclusiv campania actuala va avea ceva rezultate, se mai aud vesti si despre noi listari… deci actiunile BVB ar putea creste;
Sa imi fie iertata opinia dar nici o institutie bancara nu imi este prietena.