De la inceput pun accentul: psiholog si nu psihiatru, deci sa fie clar despre ce vorbim. Daca in strainatate mersul la psiholog este ceva banal, inca de pe la gradinita, la noi inca este privit putin ciudat. Si nu, nu esti ciudat daca mergi la psiholog, desi recunosc ca n-am ajuns pana acum, dar cred ca mi-ar placea experienta si mi-ar folosi…
In sondajele cu privire la fericire, romanii nu stau prea bine. Ne putem uita si pe strada, in magazine, in trafic… adesea vedem rautate si frustrare, oameni suparati si stresati, obositi, imbatraniti prematur… societatea romaneasca are multe probleme “interioare” si cu siguranta ar avea nevoie sa stea pe canapeaua unui psiholog, sa vorbeasca, sa comunice, sa… evolueze din starea actuala.
Realitatea este ca serviciile unui psiholog ne pot folosi multora dintre noi, in diverse momente din viata. Si cel mai probabil fiecare dintre noi a trait “chestii” pe care le-a manageriat cu dificultate, momente in care sigur ar fi avut nevoie de consiliere. Dar n-a fost sa fie. Normalitatea in societatea noastra apare greu, abia daca se misca putin cate ceva prin marile orase. Sa fie saracia de vina? Educatia? Sistemul? Complicat.
Unele persoane ajung sa schimbe niste cuvinte cu un psiholog mai mult pentru ca “trebuie” – obligatii de medicina muncii, rigori de servicii sociale etc. Dar tot este bine si asa, ar trebui ca aceste sedinte obligatorii sa fie mai dese si in mai multe situatii “impuse” de sistem. La scoli si gradinite, implicarea psihologilor ar trebui sa fie mult mai activa, mai vizibila, din nou ca un “must have” in educatie.
Acum, adevarul este ca multora le este chiar rusine sa admita ca au mici probleme si sa apeleze la serviciile unui psiholog in Bucuresti sau in alt oras. In cazul copiilor, ce inseamna de fapt “probleme”? Poate fi vorba despre deficienta de comunicare, despre hiperactivitate (sau, din contra, hipoactivitate), despre agresivitate peste limitele normalului, despre diverse derapaje care se repeta; probleme la scoala, probleme in familie… in general cand este vorba despre terapie pentru copii, apare si nevoia de consiliere pentru parinti.
Am fost mereu de parare ca ceea ce ne defineste pe plan personal pe fiecare dintre noi tine partial de genele mostenite, dar mai ales de ceea ce traim. Stiti exemplul acela al gemenilor care traiesc in medii total diferite si se comporta diferit; dar si al celor care traiesc impreuna si totusi au personalitate foarte diferita. Suntem extrem de complicati, dar nu intr-un sens rau; avem nevoie uneori de factori care sa ne ajute sa ne intelegem mai bine si sa ne integram mai bine in societate.
Si pentru ca tot am vorbit de copii, sa nu uitam ca modul in care acestia evolueaza are mare legatura cu peisajul societatii romanesti de peste ani. Nu imi doresc numai ca al meu copil sa fie stapan pe sine si fericit cu el insusi, ci imi doresc sa poata fi fericit in societate, sa poata trai mai frumos. Deci dincolo de modul in care actionez eu, ca parinte, asupra copilului meu, am ceva pretentii si de la societate, sa avem grija cum ne crestem copiii. Cand este nevoie, cu ajutorul terapiei pentru copii se obtin rezultate usor de observat: cresterea increderii in sine; dezvoltarea unei personalitati potrivite; intelegere a sentimentelor si emotiilor specifice varstei; imbunatatirea performantelor scolare.
