Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, a produs mașina de spălat rufe cu numărul patru milioane în fabrica din Ulmi, prima unitate Industry 4.0 din România și una dintre puținele din Europa certificate de Forumul Economic Mondial (WEF) ca Sustainability Lighthouse, pentru performanțele ridicate în materie de sustenabilitate.
Inaugurată în 2019, fabrica servește drept unitate etalon în materie de eficiența energetică, utilizarea optimă a materialelor și resurselor, fiind echipată cu cele mai avansate tehnologii de automatizare și ”machine learning”. Grație acestor sisteme inovatoare, cele două linii de producție ale fabricii au capacitatea de a realiza 407 de modele de mașini de spălat rufe, echipate cu diverse tehnologii, destinate atât pieței interne, cât și celei internaționale. În prezent, 82% din producția de la Ulmi este destinată exportului. Electrocasnicele ajung la consumatori din 42 de state, inclusiv în țări îndepărtate precum Senegal, Paraguay, Tunisia, Mauritania sau Guineea, însă peste 94% din totalul exporturilor este destinat piețelor din Europa. Astfel, mașinile de spălat rufe etichetate made in Romania au promovat la nivel global valorile locale legate de calitate, inovație și sustenabilitate. Păstrându-și angajamentul pentru o creștere continuă, fabrica se pregătește să facă un nou pas semnificativ la finalul anului, prin depășirea pragului de 5 milioane de mașini de spălat rufe.
„Deschiderea fabricii din Ulmi în 2019 a marcat o nouă eră în ceea ce privește producția, sub umbrela Industry 4.0, poziționând Romania ca etalon în materie de eficiența energetică, gestionarea inteligentă a resurselor și inovație. Atingerea pragului de 4 milioane de mașini de spălat rufe produse aici este rezultatul unui efort cumulat al întregii echipe. Ne-am concentrat toată energia pentru a găsi cele mai bune soluții, astfel încât fiecare produs care iese pe ușa fabricii să aibă o amprentă de carbon cât mai mică. Astfel, Arctic nu este doar o companie care produce electrocasnice, dar și una care lucrează pentru un viitor mai verde pentru noi și generațiile care ne vor urma. Găsirea unui echilibru între sustenabilitate și eficiență este dovada faptului că se poate atinge excelența în producție, păstrând în suflet grija pentru mediul înconjurător. Ne dorim să oferim un exemplu de urmat, și ne propunem ca până la finalul anului să depășim pragul de 5 milioane unități produse la Ulmi.”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer, Arctic.
„Misiunea noastră este să democratizăm tehnologia și să facem sustenabilitatea accesibilă, prin produse inovatoare, cu raport calitate-preț cât mai corect. Promovăm un stil de viață sustenabil în fiecare casă. De exemplu, tehnologiile Aquatech și EnergySpin asigură un nivel înalt de eficiență energetică prin reducerea timpului de spălare cu până la 50%, respectiv printr-un consum mai mic cu până la 35% pentru toate programele folosite în mod curent, fără compromisuri în ceea ce privește performanța de spălare. ExtraSteam oferă o îngrijire delicată a hainelor, prelungind semnificativ durata lor de viață, ca raspuns la problema supraconsumului de textile. Tehnologia HomeWhiz – care permite monitorizarea și gestionarea electrocasnicelor din casă, de la distanță – ajută la optimizarea programelor de funcționare. În plus, dezvoltăm deja produse care încorporează materiale reciclate sau alternative. Astfel, transformăm PET-urile în materiale care sunt apoi folosite la fabricarea cuvelor pentru mașinile de spălat rufe. De asemenea, am dezvoltat tehnologia inovatoare FiberCatcher, care captează până la 90% din fibrele care apar în mod natural în programele de spălare a materialelor sintetice, protejând astfel apele de reziduuri” a adăugat Gabriel Eremia, Director de Marketing & Product Management Arctic.
Beneficiind de tehnologii avansate bazate pe conceptele Industriei 4.0, peste 80% din procesele logistice din fabrică sunt automatizate. Mai mult, datorită nivelului ridicat de tehnologizare în punctele de producție, unitatea înregistrează îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește capacitatea de trasabilitate, lucru ce garantează o standardizare înaltă a calității. Peste 200 de roboți, care lucrează cot la cot cu oamenii, sunt implicați în producția mașinilor de spălat rufe, ceea ce a dus la o creștere cu 30% a productivității.
Totodată, consumul de resurse în cadrul procesului de fabricație a electrocasnicelor în unitatea din Ulmi a înregistrat, de la deschidere, o scădere semnificativă cu 56% a energiei utilizate, cu 60% a consumului de apă și o diminuare de 26% a cantității de deșeuri rezultate din producție.
Încă din etapele inițiale, eficiența energetică este prioritară în proiectarea mașinilor de spălat rufe Arctic, astfel încât acestea să consume cât mai puțină energie și apă. Mai mult, produsele sunt gândite cu scopul de a facilita reciclarea la finalul ciclului lor de viață, având rate de reciclabilitate ridicate. Această abordare subliniază angajamentul fabricii către sustenabilitate și responsabilitatea față de mediu, asigurând că produsele sunt prietenoase cu natura atât în perioada lor de funcționare, cât și la finalul acesteia.
Unitatea folosește energie provenită din surse regenerabile, 20% fiind produsă cu ajutorul propriului parc fotovoltaic. Mai mult, peste jumătate din energia totală folosită în producția celor 4 milioane de mașini de spălat a provenit de la furnizori cu certificare de origine, care furnizează exclusiv energie verde.
În plus, între anii 2019 și 2022, în procesul de fabricație a acestor electrocasnice au fost utilizate peste 400 de tone de plastic reciclat, 60 de tone de fibră industrială și aproape 5 tone de fire de plasă de pescuit. Metalul și materialele plastice sunt principalele elemente necesare în producția electrocasnicelor, motiv pentru care Arçelik, grupul din care face parte Arctic, și-a propus să crească ponderea de plastic reciclat la 40% și conținutul de materiale pe bază de biomasă la 5% până în 2030.
Arctic este liderul pieței de electrocasnice locale. Cu o istorie de peste jumătate de secol, compania exportă în prezent 84% din producția totală în peste 80 de țări. Arctic este parte din grupul Arçelik din 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție, integrând sustenabilitatea ca parte centrală a modelului său de afaceri.
Compania deține în România două dintre cele mai mari fabrici de electrocasnice din Europa continentală, fabrica de la Găești unde au fost produse până în prezent peste 42 de milioane de aparate frigorifice și fabrica de mașini de spălat din Ulmi, prima fabrică Industry 4.0 din România, dotată cu cele mai recente tehnologii în materie de robotizare, inteligență artificială, machine learning și automatizare a proceselor. Datorită performanțelor sale în materie de sustenabilitate, fabrica din Ulmi a fost desemnată de către Forumul Economic Mondial (WEF) drept unul dintre cele mai verzi centre de producție din lume, primind statutul de Sustainability Lighthouse, unul dintre puținele de acest tip din Europa.
Compania Arctic a obținut certificarea internațională Best Places to Work 2023, fiind recunoscută drept unul dintre angajatorii de top din România.
Arctic și-a menținut în 2023 poziția de lider în clasamentul brandurilor autohtone, ocupând, pentru al patrulea an consecutiv, primul loc în Top „Cele mai puternice branduri românești”, conform studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research și BIZ.