Conform actelor, ma numesc Razvan Iancu. Posed un CNP ca sa fiu contorizat in randul lumii, deci pentru autoritati reprezint un cod de cifre, la fel ca un produs pe raft pentru un retailer. Acestea sunt informatiile certe.

Mai departe, totul este subiectiv. Cine sunt eu? Sunt ceea ce fac, ceea ce simt, ceea ce gandesc, ceea ce traiesc. Iar aceste elemente se schimba destul de des, pe masura ce se misca numaratoarea inversa (aka viata).

Sunt important pentru foarte putine persoane, le numar pe degete. Mai sunt relativ important pentru alte persoane, cat sa mai creasca putin grupul de interes. Pe un alt palier, sunt important pentru stat/autoritati (caci platesc impozite si taxe) si pentru furnizorii de servicii (platesc lunar facturi, taxe catre banci si alte institutii financiare).

Mai sunt important pentru clientii si partenerii mei pe plan profesional, dar aici este relativ, caci, evident, pot fi inlocuit destul de usor, sunt o piesa de legatura care, pana la urma, se produce in serie, chiar daca am eu pretentia sa ma simt unicat.

Cam atat, mai departe nici macar nu mai sunt identificabil. Sunt important pentru magazine, dar doar ca target (barbati, 25-35 de ani, mediul urban etc. etc. etc.). Eu, Razvan Iancu, deja nu mai exist la acest nivel. Sunt important doar ca numar.

Cine sunt eu? Sunt iubit de unii (putini), invidiat sau antipatizat de altii (putini) si ignorat total, neinteresant pentru altii (foarte multi). Deci, sunt parte din majoritate, ceea ce nu imi place deloc, dar ma resemnez. Toti suntem parte din diverse majoritati.

Lucruri neinteresante, la categoria “si altele”:

– m-am nascut in Constanta, am trait cea mai mare parte a vietii in Constanta si Bucuresti (alternativ);

– sunt freelancer / antreprenor, viitorul meu se masoara mereu in proiecte si dezvoltari;

– ma ocup de new media, aici incluzand proiecte media online, promovare pentru companii, consultanta de branding si promovare online, planning si buying, relatii publice si alte asemenea;

– am un mostenitor, se numeste Matei, imi doresc sa fie mai bun decat mine, in toate;

– imi place sa calatoresc, mi se pare ca devin mai destept, inteleg lumea mai bine (sau macar imi pun noi intrebari fara raspuns);

– varsta mea sociala este mai mica decat varsta psihologica si, din pacate, mai mica decat varsta biologica, cel mai probabil (adica simt si gandesc mai mult decat un tanar de 30 de ani, dar din pacate si anatomia mea este poate mai batrana decat este cazul, nu am grija de mine pe cat ar trebui – nu ca as merita foarte tare…);

– sunt destul de trist daca ma gandesc la sensul vietii, mi se pare ca totul este in zadar, traim putin, suntem mai mult nefericiti si clar ne indreptam spre necazuri si nefericire, oricat de optimisti am privi viata; totusi, viata este frumoasa, n-as renunta la ea niciodata de bunavoie;